4 Şi de ce aţi adus adunarea Domnului în acest pustiu, ca noi şi vitele noastre să murim aici?
5 Şi de ce ne-aţi scos din Egipt pentru a ne aduce în acest loc rău? Nu este loc pentru sămânţă sau pentru smochine sau pentru viţă sau pentru rodii; nici nu este deloc apă pentru băut.
6 Şi Moise şi Aaron au plecat din prezenţa adunării la uşa tabernacolului întâlnirii şi au căzut cu feţele lor la pământ; şi gloria Domnului li s-a arătat.
7 Şi Domnul i-a vorbit lui Moise, spunând:
8 Ia toiagul şi strânge adunarea la un loc, tu şi Aaron fratele tău şi vorbiţi stâncii înaintea ochilor lor; şi ea va da apa ei, iar tu să le aduci apă din stâncă, astfel să dai adunării şi vitelor lor să bea.
9 Şi Moise a luat toiagul de dinaintea Domnului, precum i-a poruncit.
10 Şi Moise şi Aaron au strâns adunarea la un loc înaintea stâncii şi el le-a spus: Ascultaţi acum, răzvrătiţilor; trebuie să vă aducem apă din această stâncă?