1 Şi când împăratul Arad canaanitul, care locuia în sud, a auzit spunându-se că Israel vine pe calea spionilor, atunci a luptat împotriva lui Israel şi a luat pe unii din ei prizonieri.
2 Şi Israel a făcut un jurământ Domnului şi a spus: Dacă vei da negreşit pe acest popor în mâna mea, atunci voi distruge cu totul cetăţile lor.
3 Şi Domnul a dat ascultare vocii lui Israel şi i-a dat pe canaaniţi în mâna lor; şi i-au distrus cu totul pe ei şi cetăţile lor; şi au pus acelui loc numele, Horma.
4 Şi au călătorit de la muntele Hor pe calea Mării Roşii, să ocolească ţara lui Edom, şi sufletul poporului a fost mult descurajat din cauza drumului.
5 Şi poporul a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise, spunând: Pentru aceasta ne-aţi făcut să ne urcăm din Egipt, ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici urmă de apă; şi sufletul nostru detestă această pâine uşoară.