14 Şi prinţii lui Moab s-au ridicat şi au mers la Balac şi au spus: Balaam refuză să vină cu noi.
15 Şi Balac a trimis din nou prinţi, mai mulţi şi demni de mai multă cinste decât ceilalţi.
16 Şi ei au venit la Balaam şi i-au spus: Astfel spune Balac, fiul lui Ţipor: Te rog, nu lăsa nimic să te împiedice de a veni la mine;
17 Pentru că foarte mult te voi onora şi voi face orice îmi spui, vino de aceea, te rog, blestemă-mi acest popor.
18 Şi Balaam a răspuns şi a spus servitorilor lui Balac: Dacă Balac mi-ar da casa lui plină de argint şi aur, eu nu pot trece peste cuvântul Domnului Dumnezeul meu, pentru a face mai puţin sau mai mult.
19 De aceea acum, vă rog, rămâneţi şi voi aici în această noapte, ca să ştiu ce îmi va spune mai mult Domnul.
20 Şi Dumnezeu a venit la Balaam în timpul nopţii şi i-a spus: Dacă bărbaţii vin să te cheme, scoală-te şi du-te cu ei; dar totuşi cuvântul pe care ţi-l voi spune: Acela să îl faci.