20 Şi Dumnezeu a venit la Balaam în timpul nopţii şi i-a spus: Dacă bărbaţii vin să te cheme, scoală-te şi du-te cu ei; dar totuşi cuvântul pe care ţi-l voi spune: Acela să îl faci.
21 Şi Balaam s-a sculat dimineaţa şi şi-a înşeuat măgăriţa şi a mers cu prinţii lui Moab.
22 Şi mânia lui Dumnezeu s-a aprins pentru că el s-a dus şi îngerul Domnului a stat în picioare pe cale ca potrivnic împotriva lui. Acum el călărea pe măgăriţa sa şi cei doi servitori ai lui erau cu el.
23 Şi măgăriţa a văzut îngerul Domnului stând în picioare pe cale şi sabia lui trasă în mâna sa şi măgăriţa s-a abătut afară de pe cale şi a intrat în câmp; şi Balaam a lovit măgăriţa să o întoarcă pe cale.
24 Dar îngerul Domnului a stat pe o cărare a viilor, un zid fiind de această parte şi un zid de cealaltă parte.
25 Şi când măgăriţa a văzut îngerul Domnului, s-a trântit de zid şi a turtit piciorul lui Balaam de zid şi el a lovit-o din nou.
26 Şi îngerul Domnului a mers mai departe şi a stat în picioare într-un loc strâmt, unde nu era drum să întorci nici la dreapta nici la stânga.