3 Şi Israel s-a alipit de Baal-Peor şi mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Israel.
4 Şi Domnul i-a spus lui Moise: Ia pe toţi capii poporului şi spânzură-i înaintea Domnului în faţa soarelui, ca mânia înverşunată a Domnului să se abată de la Israel.
5 Şi Moise a spus judecătorilor lui Israel: Fiecare să ucidă pe oamenii săi care s-au alipit de Baal-Peor.
6 Şi, iată, unul dintre copiii lui Israel a venit şi a adus, la fraţii săi, o femeie madianită, înaintea ochilor lui Moise şi înaintea ochilor întregii adunări a copiilor lui Israel, care plângeau înaintea uşii tabernacolului întâlnirii.
7 Şi când Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a văzut, s-a ridicat din mijlocul adunării şi a luat o lance în mâna sa;
8 Şi a mers după bărbatul lui Israel în cort şi i-a străpuns pe amândoi, pe bărbatul din Israel şi pe femeie prin pântecele ei. Astfel plaga a fost oprită de la copiii lui Israel.
9 Şi cei ce au murit în plagă au fost douăzeci şi patru de mii.