33 Acesta este serviciul familiilor fiilor lui Merari, conform cu tot serviciul lor, în tabernacolul întâlnirii, sub mâna lui Itamar, fiul lui Aaron, preotul.
34 Şi Moise şi Aaron şi mai marele adunării au numărat pe fiii chehatiţilor după familiile lor şi după casa părinţilor lor,
35 De la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, fiecare bărbat care intră în serviciu, pentru lucrarea în tabernacolul întâlnirii;
36 Şi cei număraţi dintre ei după familiile lor erau două mii şapte sute cincizeci.
37 Aceştia au fost cei număraţi din familiile chehatiţilor, toţi cei ce pot face serviciul în tabernacolul întâlnirii, pe care Moise şi Aaron i-au numărat conform poruncii Domnului prin mâna lui Moise.
38 Şi toţi cei număraţi dintre fiii lui Gherşon, după toate familiile lor şi după casa părinţilor lor,
39 De la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, fiecare bărbat care intră în serviciu, pentru lucrarea în tabernacolul întâlnirii,