41 Aceştia sunt cei număraţi din familiile fiilor lui Gherşon, dintre toţi cei ce pot face serviciul în tabernacolul întâlnirii, pe care Moise şi Aaron i-au numărat conform poruncii Domnului.
42 Şi cei număraţi din familiile fiilor lui Merari, după toate familiile lor, după casa părinţilor lor,
43 De la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, fiecare bărbat care intră în serviciu, pentru lucrarea în tabernacolul întâlnirii,
44 Cei număraţi dintre ei după familiile lor, erau trei mii două sute.
45 Aceştia sunt cei număraţi din familiile fiilor lui Merari, pe care Moise şi Aaron i-au numărat conform cuvântului Domnului prin mâna lui Moise.
46 Toţi cei număraţi dintre leviţi, pe care Moise şi Aaron şi mai marele lui Israel i-au numărat, după familiile lor şi după casa părinţilor lor,
47 De la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, fiecare bărbat care a venit să facă serviciul lucrării şi serviciul sarcinii sale în tabernacolul întâlnirii,