1 Şi s-a întâmplat în ziua în care Moise a ridicat în întregime tabernacolul şi l-a uns şi l-a sfinţit pe el şi toate uneltele lui, deopotrivă altarul şi toate vasele acestuia şi le-a uns şi le-a sfinţit;
2 Că prinţii lui Israel, capi ai casei părinţilor lor, care erau prinţii triburilor şi erau peste cei care au fost număraţi, au oferit,
3 Şi au adus darul lor înaintea Domnului, şase care acoperite şi doisprezece boi; un car pentru doi dintre prinţi şi pentru fiecare dintre ei un bou şi i-au adus înaintea tabernacolului.
4 Şi Domnul i-a vorbit lui Moise, spunând:
5 Ia-le de la ei, ca să poată fi făcut serviciul tabernacolului întâlnirii; şi să le dai leviţilor, fiecărui bărbat conform serviciului său.