11 În ziua a paisprezecea a celei de a doua luni pe înserat ei să îl ţină şi să îl mănânce cu azime şi ierburi amare.
12 Şi să nu lase nimic din el până dimineaţa, nici să nu îi frângă vreun os, să îl ţină conform cu toate rânduielile paştelui.
13 Dar omul care este curat şi nu este într-o călătorie şi se fereşte să ţină paştele, acel suflet să fie stârpit din mijlocul poporului său, pentru că nu a adus darul Domnului la timpul rânduit lui, acel om să poarte păcatul său.
14 Şi dacă un străin va locui temporar printre voi şi voieşte să ţină paştele Domnului; conform rânduielii paştelui şi conform obiceiului acestuia, astfel să facă, să aveţi o singură rânduială, deopotrivă pentru străin şi pentru cel născut în ţară.
15 Şi în ziua în care tabernacolul a fost ridicat, norul a acoperit tabernacolul, adică, cortul mărturiei, şi pe înserat era peste tabernacol ceva ca înfăţişarea unui foc, până dimineaţa.
16 Astfel a fost întotdeauna, norul îl acoperea ziua şi înfăţişarea de foc pe timpul nopţii.
17 Şi când norul era ridicat de pe tabernacol, abia apoi copiii lui Israel călătoreau; şi în locul unde norul se aşeza, acolo copiii lui Israel îşi aşezau corturile lor.