16 Astfel a fost întotdeauna, norul îl acoperea ziua şi înfăţişarea de foc pe timpul nopţii.
17 Şi când norul era ridicat de pe tabernacol, abia apoi copiii lui Israel călătoreau; şi în locul unde norul se aşeza, acolo copiii lui Israel îşi aşezau corturile lor.
18 La porunca Domnului copiii lui Israel călătoreau şi la porunca lui Dumnezeu aşezau corturile, atâta timp cât norul se aşeza peste tabernacol, ei se odihneau în corturile lor.
19 Şi când norul întârzia peste tabernacol multe zile, atunci copiii lui Israel păzeau însărcinarea Domnului şi nu călătoreau.
20 Şi astfel a fost când norul era puţine zile peste tabernacol; conform poruncii Domnului locuiau în corturile lor şi conform poruncii Domnului călătoreau.
21 Şi astfel a fost când norul se aşeza de seara până dimineaţa şi când norul era ridicat dimineaţa, atunci călătoreau, fie că era pe ziuă, fie pe noapte, când norul era ridicat, ei călătoreau.
22 Sau fie că erau două zile sau o lună sau un an, când norul întârzia peste tabernacol, rămânând acolo, copiii lui Israel locuiau în corturile lor şi nu călătoreau, dar când acesta era ridicat, călătoreau.