7 Şi acei oameni i-au spus: Noi suntem pângăriţi din cauza trupului mort al unui om; pentru aceasta suntem ţinuţi să nu aducem un dar Domnului la timpul rânduit lui printre copiii lui Israel?
8 Şi Moise le-a spus: Staţi liniştiţi iar eu o să ascult ce va porunci Domnul referitor la voi.
9 Şi Domnul i-a vorbit lui Moise şi a zis:
10 Vorbeşte copiilor lui Israel, spunând: Dacă vreun bărbat dintre voi sau din posteritatea voastră va fi necurat din cauza unui trup mort, sau este în călătorie departe, totuşi el să ţină paştele Domnului.
11 În ziua a paisprezecea a celei de a doua luni pe înserat ei să îl ţină şi să îl mănânce cu azime şi ierburi amare.
12 Şi să nu lase nimic din el până dimineaţa, nici să nu îi frângă vreun os, să îl ţină conform cu toate rânduielile paştelui.
13 Dar omul care este curat şi nu este într-o călătorie şi se fereşte să ţină paştele, acel suflet să fie stârpit din mijlocul poporului său, pentru că nu a adus darul Domnului la timpul rânduit lui, acel om să poarte păcatul său.