14 Dar, chiar dacă ați suferi din cauza dreptății, este ferice de voi! „Să nu vă temeți de ce se tem ei și nu vă tulburați“,
15 ci sfințiți-L în inimile voastre pe Cristos ca Domn! Fiți întotdeauna pregătiți să răspundeți oricui vă întreabă despre motivul nădejdii care este în voi,
16 dar cu blândețe și cu teamă, având o conștiință bună, pentru ca, în ceea ce sunteți vorbiți de rău, cei ce vă defăimează să fie făcuți de rușine datorită purtării voastre bune în Cristos.
17 Căci este mai bine, dacă așa cere voia lui Dumnezeu, să suferiți atunci când faceți binele, decât atunci când faceți răul.
18 Căci și Cristos a suferit o dată pentru totdeauna pentru păcate – El, Cel Drept, pentru cei nedrepți – ca să vă aducă la Dumnezeu. El a fost dat la moarte în trup, dar a fost făcut viu prin Duhul,
19 în Care, de asemenea, S-a dus și le-a predicat duhurilor din închisoare,
20 care odinioară nu ascultaseră, atunci când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare, în zilele lui Noe, când era construită arca, în care numai puțini, și anume opt suflete, au fost salvate prin apă;