1 Petru 4 NTR

Trăind după voia lui Dumnezeu

1 Așadar, întrucât Cristos a suferit în trup, înarmați-vă și voi cu același fel de gândire, căci cel ce a suferit în trup a sfârșit-o cu păcatul,

2 pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.

3 Ajunge cât timp a trecut în care ați lucrat după voia neamurilor, trăind în depravare, în pofte, în beții, în petreceri, în orgii și în idolatrii dezgustătoare.

4 De aceea sunt surprinși ei că nu alergați împreună cu ei la același potop de destrăbălare și vă batjocoresc.

5 Ei vor da socoteală Celui Ce este gata să-i judece pe cei vii și pe cei morți.

6 Căci pentru aceasta le-a fost vestită Evanghelia și celor ce acum sunt morți: ca și ei să fie judecați ca oameni, în trup, dar să trăiască potrivit lui Dumnezeu, în duh.

7 Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți deci cu mintea limpede și disciplinați-vă în vederea rugăciunii!

8 Înainte de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, pentru că dragostea acoperă o mulțime de păcate!

9 Fiți ospitalieri unii cu alții, fără cârtire!

10 Ca niște buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare să slujească pe alții potrivit cu darul pe care l-a primit!

11 Dacă cineva vorbește, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu! Dacă cineva slujește, să slujească după puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să fie slăvit în toate, prin Isus Cristos, a Căruia este slava și puterea, în vecii vecilor! Amin.

Suferind pentru Cristos

12 Preaiubiților, nu fiți surprinși de încercarea de foc care are loc în mijlocul vostru, ca și cum vi s-ar întâmpla ceva ciudat,

13 ci, în măsura în care aveți parte de suferințele lui Cristos, bucurați-vă, pentru ca și la descoperirea slavei Lui să vă bucurați nespus de mult.

14 Dacă sunteți insultați din pricina Numelui lui Cristos, ferice de voi, pentru că Duhul slavei și al lui Dumnezeu se odihnește peste voi.

15 Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaș, hoț, răufăcător sau ca unul care se amestecă în treburile altora.

16 Însă dacă vreunul din voi suferă din pricină că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să-L slăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.

17 Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu. Și dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?!

18 Și dacă cel drept este salvat cu greu, ce se va face cel lipsit de evlavie și păcătos?!

19 Așa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-și încredințeze sufletele credinciosului Creator, făcând în continuare binele!

Capitolele

1 2 3 4 5