8 În cele din urmă, toți să aveți aceeași gândire, să simțiți unii cu alții, să aveți dragoste de frați, să fiți plini de compasiune, să aveți o gândire smerită,
9 să nu întoarceți rău pentru rău sau insultă pentru insultă, ci, dimpotrivă, binecuvântați, pentru că la aceasta ați fost chemați, să moșteniți binecuvântarea!
10 „Căci cel ce dorește să aibă parte de viață și vrea să vadă zile bune să-și păzească limba de rău și buzele – de cuvinte înșelătoare!
11 Să renunțe la rău și să facă binele! Să caute pacea și s-o urmărească!
12 Căci ochii Domnului sunt peste cei drepți, iar urechile Lui iau aminte la rugăciunea lor. Fața Domnului însă este împotriva celor ce săvârșesc răul!“
13 Și cine vă va face rău, dacă voi sunteți plini de râvnă pentru bine?
14 Dar, chiar dacă ați suferi din cauza dreptății, este ferice de voi! „Să nu vă temeți de ce se tem ei și nu vă tulburați“,