6 Ei au autoritatea să închidă cerul, ca să nu mai cadă ploaie în zilele profeției lor. Ei au autoritate peste ape, ca să le transforme în sânge, și să lovească pământul cu orice fel de urgie, cât de des doresc ei.
7 Când își vor fi terminat de depus mărturia, fiara care se ridică din Adânc va purta război cu ei, îi va învinge și-i va omorî.
8 Cadavrele lor vor zăcea pe strada marii cetăți, care, în mod figurat, este numită „Sodoma“ și „Egipt“, unde a fost răstignit și Domnul lor.
9 Oameni din orice popor, seminție, limbă și neam se vor uita la cadavrele lor timp de trei zile și jumătate și nu vor da voie ca acestea să fie puse în mormânt.
10 Locuitorii pământului se vor bucura de ei, vor sărbători și își vor trimite daruri unii altora, căci acești doi profeți îi chinuiseră pe locuitorii pământului.
11 Dar după trei zile și jumătate, o suflare de viață de la Dumnezeu a intrat în ei, și ei s-au ridicat în picioare; și o mare frică i-a cuprins pe cei ce i-au văzut.
12 Apoi ei au auzit un glas puternic din cer, care le-a spus: „Suiți-vă aici!“ Și ei s-au suit în cer, într-un nor, în timp ce dușmanii lor se uitau la ei.