Apocalipsa 22 NTR

1 Atunci mi-a arătat râul apei vieții, scânteind ca și cristalul. El ieșea din tronul lui Dumnezeu și al Mielului,

2 trecând prin mijlocul străzii cetății. Pe fiecare mal al râului se afla pomul vieții, care făcea roade de douăsprezece ori, dându-și rodul o dată în fiecare lună. Frunzele pomului erau pentru vindecarea neamurilor.

3 Nu va mai fi nimic blestemat acolo. Tronul lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în cetate, iar robii Lui I se vor închina.

4 Îi vor vedea fața, iar Numele Lui va fi pe frunțile lor.

5 Nu va mai fi noapte, nu vor mai avea nevoie de lumina lămpii și nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Ei vor domni în vecii vecilor.

6 Mi-a spus: „Aceste cuvinte sunt demne de încredere și adevărate. Domnul, Dumnezeul duhurilor profeților, Și-a trimis îngerul să le arate robilor Săi lucrurile care trebuie să se întâmple în curând.“

Isus vine în curând

7 „Iată, Eu vin curând! Ferice de cel ce păzește cuvintele profeției din această carte!“

8 Eu, Ioan, sunt cel care am auzit și am văzut aceste lucruri. Când le-am auzit și le-am văzut, am căzut să mă închin la picioarele îngerului care mi le-a arătat.

9 Dar el mi-a zis: „Vezi să nu faci lucrul acesta! Eu sunt slujitor împreună cu tine, cu frații tăi, profeții, și cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Lui Dumnezeu să I te închini!“

10 Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluiești cuvintele profeției din această carte, căci vremea este aproape.

11 Cel ce face rău, să facă rău și mai departe; cel întinat să se întineze și mai departe; cel drept să facă dreptate și mai departe; iar cel sfânt să se sfințească și mai departe!“

12 „Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.

13 Eu sunt Alfa și Omega, Cel Dintâi și Cel De Pe Urmă, Începutul și Sfârșitul.

14 Ferice de cei ce-și spală hainele, ca să aibă dreptul la pomul vieții și să poată intra pe porți în cetate!

15 Afară sunt câinii, vrăjitorii, cei desfrânați, ucigașii, închinătorii la idoli și oricine iubește și practică minciuna.

16 Eu, Isus, l-am trimis pe îngerul Meu ca să vă adeverească aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina și Spița lui David, Steaua strălucitoare de dimineață.“

17 Duhul și Mireasa zic: „Vino!“, iar cel ce aude să zică: „Vino!“ Cel însetat, să vină; iar cel ce dorește, să ia fără plată apa vieții!

18 Depun mărturie înaintea oricui aude cuvintele profeției din această carte că, dacă cineva adaugă ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile descrise în această carte;

19 și dacă cineva scoate din cuvintele cărții acestei profeții, Dumnezeu îi va lua partea de la pomul vieții și din Cetatea Sfântă, care sunt descrise în această carte.

20 Cel Ce depune mărturie cu privire la aceste lucruri spune: „Da, Eu vin curând.“ Amin! Vino, Doamne Isuse!

21 Harul Domnului Isus să fie cu toți!

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22