5 Ea a născut un fiu, un băiat, care are să conducă toate neamurile cu un sceptru de fier. Copilul ei a fost răpit la Dumnezeu, la tronul Său.
6 Iar femeia a fugit în deșert, unde avea un loc pregătit de Dumnezeu, pentru ca acolo să poată fi hrănită timp de o mie două sute șaizeci de zile.
7 În cer a avut loc un război. Mihail și îngerii lui s-au războit cu balaurul. Balaurul și îngerii lui s-au războit și ei,
8 dar nu au putut învinge și locul lor nu li s-a mai găsit în cer.
9 Marele balaur a fost aruncat, și anume șarpele cel vechi, numit diavolul și Satan, cel care înșală întreaga omenire, a fost aruncat pe pământ, iar împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui.
10 Apoi am auzit în cer un glas puternic spunând: „Acum au venit mântuirea, puterea, Împărăția Dumnezeului nostru și autoritatea Cristosului Său, căci acuzatorul fraților noștri a fost aruncat, a fost aruncat cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru zi și noapte.
11 Ei l-au învins prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor; ei nu și-au iubit viața, chiar până la moarte.