8 Toți locuitorii pământului i se vor închina, și anume aceia ale căror nume nu au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieții Mielului, Care a fost înjunghiat.
9 Cine are urechi, să audă!
10 Cine trebuie să meargă în captivitate, în captivitate va merge! Cine trebuie să fie omorât de sabie, de sabie va fi omorât! Aici este răbdarea și credința sfinților!
11 Am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară. Avea două coarne ca de miel și vorbea ca un balaur.
12 Ea a exercitat toată autoritatea primei fiare, în locul ei. A făcut ca pământul și locuitorii lui să i se închine primei fiare, cea a cărei rană de moarte fusese vindecată.
13 Făcea semne mari și cobora chiar foc din cer pe pământ înaintea oamenilor.
14 Ea îi ducea în rătăcire pe locuitorii pământului prin semnele care îi fusese dat să le facă în locul celeilalte fiare, spunându-le locuitorilor pământului să facă o imagine a fiarei care avusese rana cauzată de sabie, și care totuși a trăit.