10 va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui, și va fi chinuit în foc și pucioasă înaintea îngerilor sfinți și înaintea Mielului.
11 Fumul chinului lor se ridică în vecii vecilor. Și nu au odihnă nici ziua, nici noaptea, cei ce se închină fiarei și imaginii ei și cei ce primesc semnul numelui ei.“
12 Aici este răbdarea sfinților – a celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința în Isus.
13 Am auzit un glas din cer spunând: „Scrie: ferice de morții care, de acum, mor în Domnul! Da, zice Duhul, pentru că ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează.“
14 Apoi m-am uitat și iată că era un nor alb, iar pe nor ședea „Cineva Care era ca un fiu al omului“. Avea pe cap o coroană de aur, iar în mână avea o seceră ascuțită.
15 Un alt înger a ieșit din Templu, strigând cu glas puternic Celui Ce ședea pe nor: „Trimite secera Ta și seceră, întrucât a sosit ceasul să seceri, pentru că recolta pământului este coaptă!“
16 Cel Ce ședea pe nor și-a aruncat secera pe pământ și pământul a fost secerat.