1 După toate acestea, m-am uitat și iată că în cer era o ușă deschisă. Glasul, pe care prima oară îl auzisem vorbindu-mi ca sunetul unei trâmbițe, mi-a zis: „Urcă-te aici și-ți voi arăta ce trebuie să se întâmple după acestea!“
2 Imediat am fost în Duhul; și iată că în cer era un tron, iar pe tron ședea Cineva.
3 Cel Ce ședea pe tron era la înfățișare asemenea unei pietre de jasp și de sardiu, iar de jur împrejurul tronului era un curcubeu, asemenea smaraldului la înfățișare.
4 De jur împrejurul tronului erau douăzeci și patru de tronuri, iar pe aceste tronuri ședeau douăzeci și patru de bătrâni îmbrăcați în haine albe și având pe cap coroane de aur.
5 Din tron ieșeau fulgere, sunete și tunete. Înaintea tronului ardeau șapte lămpi de foc – care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu –
6 și tot înaintea tronului era ceva ca o mare de sticlă, asemenea cristalului. În mijloc, de jur împrejurul tronului, erau patru ființe vii, pline de ochi în față și în spate.