7 El a venit și a luat sulul din mâna dreaptă a Celui Ce ședea pe tron.
8 Când Mielul a luat sulul, cele patru ființe vii și cei douăzeci și patru de bătrâni au căzut la pământ înaintea Lui. Fiecare avea o harfă și vase de aur pline cu tămâie – care sunt rugăciunile sfinților –
9 și cântau un cântec nou: „Tu ești vrednic să iei sulul și să-i rupi sigiliile, pentru că ai fost înjunghiat și prin sângele Tău ai răscumpărat pentru Dumnezeu oameni din orice seminție, limbă, popor și neam
10 și i-ai făcut o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru; și ei vor domni pe pământ!“
11 M-am uitat și am auzit glasul multor îngeri care erau împrejurul tronului, al ființelor vii și al bătrânilor. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și de o mie de ori o mie.
12 Ei spuneau cu glas puternic: „Vrednic este Mielul, Care a fost înjunghiat, să primească putere, bogăție, înțelepciune, tărie, onoare, slavă și laudă!“
13 Apoi, pe orice făptură care este în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, adică orice făptură ce se află în aceste locuri, am auzit-o zicând: „A Celui Ce șade pe tron și a Mielului să fie lauda, onoarea, slava și puterea, în vecii vecilor!“