14 spunându-i celui de-al șaselea înger care avea trâmbița: „Eliberează-i pe cei patru îngeri care sunt legați la Râul cel Mare, adică Eufrat!“
15 Cei patru îngeri, care erau pregătiți pentru ora, ziua, luna și anul acela, au fost eliberați ca să omoare a treia parte din oameni.
16 Numărul călăreților cavaleriei era de douăzeci de mii de ori zece mii; am auzit numărul lor.
17 Iată cum am văzut în viziune caii și pe cei care-i călăreau: aveau platoșe de un roșu aprins, albastru vinețiu și galben ca pucioasa. Capetele cailor erau ca și capetele de lei, iar din gurile lor ieșeau foc, fum și pucioasă.
18 A treia parte din oameni a fost omorâtă prin aceste trei urgii, și anume prin focul, fumul și pucioasa care ieșeau din gurile cailor.
19 Puterea cailor era în gurile și în cozile lor, căci cozile lor erau asemenea șerpilor, având capete cu care făceau rău.
20 Oamenii care au mai rămas, și anume cei care nu au fost omorâți de aceste urgii, nu s-au pocăit de lucrările mâinilor lor, acelea de a nu se mai închina demonilor și idolilor de aur, argint, bronz, piatră și lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.