1 La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.
2 El era la început cu Dumnezeu.
3 Toate au fost făcute prin El și nici un lucru care a fost făcut n-a fost făcut fără El.
4 În El era viața, și viața era lumina oamenilor.
5 Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a învins-o.
6 Era un om trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan.
7 El a venit ca martor ca să depună mărturie despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el.
8 Nu el era Lumina, ci el a venit ca să depună mărturie despre Lumină.
9 Lumina adevărată, Care îl luminează pe orice om, venea în lume.
10 El era în lume și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
11 A venit la ceea ce era a Lui, dar ai Săi nu L-au primit.
12 Însă tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu,
13 născuți nu din sânge, nici din voia firii, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
14 Și Cuvântul a devenit trup și a locuit printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.
15 Ioan depunea mărturie despre El și striga: „Acesta este Cel despre Care spuneam: «Cel Ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine!»“
16 Fiindcă noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har.
17 Căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Cristos.
18 Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Singurul născut, El Însuși Dumnezeu, Cel Care este în sânul Tatălui, El L-a făcut cunoscut.
19 Iată mărturia lui Ioan când iudeii din Ierusalim au trimis (la el) niște preoți și leviți ca să-l întrebe: – Tu cine ești?
20 El a mărturisit; n-a refuzat să răspundă, ci a mărturisit: – Nu eu sunt Cristosul!
21 Ei l-au întrebat: – Atunci cine ești? Ești Ilie? – Nu sunt! a răspuns el. – Ești Profetul? – Nu! a răspuns el.
22 Atunci i-au zis: – Dar cine ești? – ca să le dăm un răspuns celor ce ne-au trimis! Ce spui tu despre tine însuți?
23 El a zis: – Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Neteziți calea Domnului!“, așa cum a spus profetul Isaia.
24 Ei fuseseră trimiși de către farisei,
25 așa că l-au întrebat: – Atunci, dacă nu ești nici Cristosul, nici Ilie, nici Profetul, de ce botezi?
26 Ioan le-a răspuns: – Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe Care voi nu-L cunoașteți,
27 Cel Ce vine după mine, Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua sandalei!“
28 Acestea s-au întâmplat în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
29 În ziua următoare, Ioan L-a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Care îndepărtează păcatul lumii!
30 El este Cel despre Care spuneam: «După mine vine un om Care este înaintea mea, pentru că era înainte de mine.
31 Nici eu nu-L cunoșteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă, ca El să fie făcut cunoscut Israelului.»“
32 Ioan a depus următoarea mărturie: „L-am văzut pe Duhul coborând din cer ca un porumbel și rămânând peste El.
33 Nici eu nu-L cunoșteam, dar Cel Ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: «Cel peste Care vei vedea Duhul coborând și rămânând, Acela este Cel Care botează cu Duhul Sfânt!»
34 Iar eu am văzut și am depus mărturie că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.“
35 În ziua următoare, Ioan stătea iarăși cu doi dintre ucenicii lui
36 și, văzându-L pe Isus trecând, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“
37 Cei doi ucenici ai lui au auzit ce a spus și L-au urmat pe Isus.
38 Isus S-a întors și, văzând că aceștia Îl urmează, i-a întrebat: – Ce căutați? Ei I-au răspuns: – Rabbi – care tradus, înseamnă „Învățătorule“ – unde stai?
39 El le-a zis: – Veniți și veți vedea! Ei s-au dus și au văzut unde stătea; și în ziua aceea au rămas cu El. Era cam pe la ceasul al zecelea.
40 Unul din cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan și-L urmaseră pe Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.
41 El l-a găsit mai întâi pe fratele său, Simon, și i-a zis: „Noi L-am găsit pe Mesia!“ – care este tradus „Cristos“.
42 Și l-a dus la Isus. Când l-a văzut, Isus i-a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Ioan; tu vei fi numit «Chifa»“ – care este tradus „Petru“.
43 A doua zi Isus a vrut să se ducă în Galileea. L-a găsit pe Filip și i-a zis: „Urmează-Mă!“
44 Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei și a lui Petru.
45 Filip l-a găsit pe Natanael și i-a zis: – Noi L-am găsit pe Cel despre Care a scris Moise în Lege, precum și profeții, pe Isus, fiul lui Iosif din Nazaret!
46 Natanael i-a zis: – Poate ieși ceva bun din Nazaret?! Filip i-a răspuns: – Vino și vezi!
47 Isus l-a văzut pe Natanael venind la El și a zis despre el: „Iată, într-adevăr, un israelit în care nu este viclenie!“
48 Natanael L-a întrebat: – De unde mă cunoști? Isus i-a răspuns: – Te-am văzut când stăteai sub smochin, înainte ca Filip să te cheme.
49 Natanael a zis: – Rabbi , Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!
50 Isus i-a răspuns: – Crezi pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea!
51 Apoi i-a zis: – Adevărat, adevărat vă spun că veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu înălțându-se și coborându-se peste Fiul Omului!