19 Fariseii au zis deci între ei: „Vedeți că nu câștigați nimic! Iată că lumea se duce după El!“
20 Erau și niște greci printre cei care se duseseră la sărbătoare ca să se închine.
21 Aceștia s-au dus la Filip, care era din Betsaida Galileii, și l-au rugat zicând: „Domnule, dorim să-L vedem pe Isus!“
22 Filip s-a dus și i-a spus lui Andrei; apoi Andrei și Filip s-au dus și I-au spus lui Isus.
23 Isus le-a răspuns: „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie proslăvit.
24 Adevărat, adevărat vă spun că, dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce mult rod.
25 Cel ce-și iubește viața, o va pierde, dar cel ce-și urăște viața în lumea aceasta, o va păstra pentru viața veșnică.