27 căci Tatăl Însuși vă iubește, pentru că M-ați iubit și ați crezut că Eu am ieșit de la Dumnezeu.
28 Am ieșit de la Tatăl și am venit în lume; acum las lumea și Mă duc la Tatăl.
29 Ucenicii Lui I-au zis: – Iată că acum vorbești deschis și nu mai spui nici o pildă!
30 Acum cunoaștem că Tu știi toate lucrurile și că n-ai nevoie să Te întrebe nimeni! De aceea credem că ai ieșit de la Dumnezeu!
31 Isus le-a răspuns: – Acum credeți?
32 Iată că vine ceasul, și a și venit, să fiți risipiți fiecare la ale lui, iar pe Mine să Mă lăsați singur. Și totuși nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine.
33 V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar curaj, Eu am învins lumea!