18 Atunci iudeii I-au zis: – Prin ce semn ne arăți că ai dreptul să faci acestea?
19 Isus le-a răspuns: – Dărâmați acest Templu, și în trei zile îl voi ridica!
20 Iudeii I-au zis: – Autrebuit patruzeci și șase de ani ca să fie construit Templul acesta, și Tu-l vei ridica în trei zile?!
21 El însă vorbea despre Templul trupului Său.
22 Atunci când El a fost înviat dintre cei morți, ucenicii Lui și-au amintit că spusese aceste vorbe și au crezut Scripturile și cuvântul pe care-l spusese Isus.
23 Pe când Isus era în Ierusalim, în timpul Sărbătorii Paștelui, mulți au crezut în Numele Lui, văzând semnele pe care le făcea.
24 Dar Isus nu se încredea în ei, pentru că îi cunoștea pe toți