5 El le-a zis: – Copilași, nu aveți ceva pește de mâncare? – Nu! I-au răspuns ei.
6 El le-a zis: – Aruncați năvodul în partea dreaptă a bărcii și veți găsi! L-au aruncat și nu l-au mai putut trage din cauza mulțimii peștilor.
7 Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus i-a zis lui Petru: „Este Domnul!“ Auzind că este Domnul, Simon Petru și-a pus haina pe el, pentru că era dezbrăcat, și s-a aruncat în mare.
8 Ceilalți ucenici au venit cu barca, trăgând năvodul cu pești, căci nu era departe de țărm, doar cam la două sute de coți.
9 Când au coborât pe uscat, au văzut un foc de cărbuni, pește pus deasupra și pâine.
10 Isus le-a zis: „Aduceți din peștii pe care i-ați prins acum!“
11 Simon Petru s-a suit în barcă și a tras năvodul la țărm, plin cu o sută cincizeci și trei de pești mari; însă, cu toate că erau atâția, năvodul nu s-a rupt.