21 Isus i-a răspuns: – Crede-Mă, femeie, că vine ceasul când nu vă veți mai închina Tatălui nici pe muntele acesta și nici în Ierusalim.
22 Voi vă închinați la ceea ce nu cunoașteți; noi ne închinăm la ceea ce cunoaștem, căci mântuirea este de la iudei.
23 Dar vine ceasul, și acum a și venit, când adevărații închinători I se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; căci astfel de închinători caută Tatăl.
24 Dumnezeu este Duh, iar cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr.
25 Femeia I-a zis: – Știu că urmează să vină Mesia – Căruia I se zice Cristos. Când va veni El, ne va spune toate lucrurile.
26 Isus i-a zis: – Eu, Cel Care-ți vorbește, sunt Acela.
27 Chiar atunci au venit ucenicii Lui și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși nici unul n-a întrebat: „Ce cauți?“ sau „De ce vorbești cu ea?“