46 A venit din nou în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Era acolo un slujbaș al regelui, al cărui fiu era bolnav în Capernaum.
47 Când acesta a auzit că Isus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și L-a rugat să vină să-i vindece fiul, căci era pe moarte.
48 Isus i-a zis: – Dacă nu vedeți semne și minuni, nicidecum nu veți crede!
49 Slujbașul regelui I-a zis: – Doamne, vino până nu moare copilașul meu!
50 Isus i-a răspuns: – Du-te; fiul tău trăiește! Omul a crezut cuvintele pe care i le-a spus Isus și a plecat.
51 În timp ce se cobora el spre casă, sclavii lui l-au întâmpinat și i-au zis că fiul lui trăiește!
52 Atunci el i-a întrebat de ceasul în care începuse să-i fie mai bine. Ei i-au răspuns: „Ieri la ceasul al șaptelea l-a lăsat febra.“