4 Paștele, sărbătoarea iudeilor, era aproape.
5 Când Isus Și-a ridicat ochii și a văzut că vine la El o mare mulțime, l-a întrebat pe Filip: – De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceștia?
6 Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, însă El știa ce urmează să facă.
7 Filip I-a răspuns: – Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de denari n-ar fi de ajuns ca fiecare să primească măcar câte puțin!
8 Unul dintre ucenicii Lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:
9 – Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești. Dar ce sunt acestea la atâția?!
10 Isus a zis: – Puneți oamenii să se așeze! În locul acela era multă iarbă. Așa că bărbații s-au așezat; ei erau în număr de aproape cinci mii.