3 Cărturarii și fariseii au adus o femeie care fusese prinsă comițând adulter. Au pus-o să stea în mijloc
4 și L-au întrebat: – Învățătorule, această femeie a fost prinsă chiar în timp ce comitea adulterul.
5 În Lege, Moise ne-a poruncit ca pe astfel de femei să le ucidem cu pietre. Tu deci ce zici?
6 Spuneau lucrul acesta ca să-L pună la încercare, pentru ca să aibă cu ce să-L acuze. Isus însă S-a aplecat și a început să scrie cu degetul pe pământ.
7 Cum ei continuau să-L întrebe, El S-a ridicat și le-a zis: – Acela dintre voi care este fără păcat, să arunce primul cu piatra în ea!
8 Apoi S-a aplecat din nou și a continuat să scrie pe pământ.
9 Când au auzit ei aceasta, au ieșit afară unul câte unul, începând cu cei bătrâni, iar Isus a rămas singur cu femeia care stătea în mijloc.