5 Însă altarul de bronz pe care-l făcuse Bețalel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, se afla înaintea Tabernaculului Domnului. Solomon și adunarea L-au căutat pe Domnul înaintea acestui altar.
6 Solomon s-a dus înaintea Domnului, acolo, la altarul de aramă, la Cortul Întâlnirii, și a adus pe el o mie de arderi de tot.
7 În noaptea aceea, Dumnezeu i S-a arătat lui Solomon și i-a zis: – Cere-Mi orice vrei să-ți dau!
8 – Tu ai arătat o mare îndurare față de tatăl meu, David, I-a răspuns Solomon lui Dumnezeu, și m-ai pus să domnesc în locul lui.
9 Acum, Doamne Dumnezeule, întărește promisiunea pe care i-ai făcut-o tatălui meu, David, căci Tu m-ai pus să domnesc peste un popor numeros ca pulberea pământului.
10 De aceea dă-mi înțelepciune și cunoștință ca să pot conduce poporul acesta, căci cine poate judeca acest popor al Tău atât de numeros?
11 Dumnezeu i-a răspuns lui Solomon: – Pentru că aceasta a fost dorința inimii tale și nu ai cerut nici bogăție, nici belșug, nici faimă, nici moartea dușmanilor tăi și nici o viață lungă, ci ai cerut înțelepciune și cunoștință pentru a-Mi putea judeca poporul peste care te-am pus să domnești,