2 Cronici 36 NTR

1 Apoi poporul țării l-a luat pe Iehoahaz, fiul lui Iosia, și l-a făcut rege în locul tatălui său, la Ierusalim.

Domnia lui Ioahaz peste Iuda

2 Iehoahaz era în vârstă de douăzeci și trei de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de trei luni.

3 Monarhul Egiptului l-a detronat la Ierusalim și a pus peste țară un tribut de o sută de talanți de argint și un talant de aur.

4 Monarhul Egiptului l-a pus rege peste Iuda și Ierusalim, pe Eliachim, fratele lui Iehoahaz, și i-a schimbat numele în Iehoiachim. Iar pe fratele său, Iehoahaz, Neco l-a luat și l-a dus în Egipt.

Domnia lui Iehoiachim peste Iuda

5 Iehoiachim era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului , Dumnezeul său.

6 Împotriva lui a pornit la război Nebucadnețar, împăratul Babilonului. Acesta l-a legat cu lanțuri de bronz ca să-l ducă în Babilon.

7 Nebucadnețar a dus în Babilon și din vasele Casei Domnului și le-a pus în palatul său din Babilon.

8 Celelalte fapte ale lui Iehoiachim, toate urâciunile pe care le-a săvârșit și ceea ce a fost găsit împotriva lui, sunt scrise în „Cartea regilor lui Israel și ai lui Iuda“. În locul lui a domnit fiul său Iehoiachin.

Domnia lui Iehoiachin peste Iuda

9 Iehoiachin era în vârstă de optsprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de trei luni și zece zile. El a făcut ce este rău înaintea Domnului.

10 În anul următor, împăratul Nebucadnețar a trimis să-l aducă la Babilon împreună cu obiectele scumpe ale Casei Domnului , iar în locul lui l-a pus rege peste Iuda și peste Ierusalim pe unchiul său, Zedechia.

Domnia lui Zedechia peste Iuda

11 Zedechia era în vârstă de douăzeci și unu de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani.

12 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeul său, și nu s-a smerit înaintea profetului Ieremia care vorbea din partea Domnului.

13 S-a răzvrătit chiar împotriva împăratului Nebucadnețar care-l pusese să jure pe Dumnezeu. S-a încăpățânat și și-a împietrit inima ca să nu se întoarcă la Domnul, Dumnezeul lui Israel.

14 Toate căpeteniile preoților, precum și poporul și-au înmulțit și ei nelegiuirile, luându-se după toate obiceiurile idolatre ale neamurilor și au pângărit Casa Domnului , pe care El o sfințise la Ierusalim.

15 Domnul, Dumnezeul strămoșilor lor, Și-a trimis tot timpul mesagerii la ei, i-a trimis pentru că Îi era milă de poporul Lui și de Lăcașul Său.

16 Ei însă i-au luat în derâdere pe mesagerii lui Dumnezeu, I-au disprețuit cuvintele și I-au batjocorit profeții, până când mânia Domnului față de poporul Său a ajuns fără leac.

Căderea Ierusalimului

17 Domnul l-a ridicat împotriva lor pe împăratul caldeenilor. El le-a ucis tinerii cu sabia chiar în Lăcașul lor. Nu a avut milă nici de feciori, nici de fecioare, nici de bătrâni, nici de gârbovi. Domnul i-a dat pe toți în mâna sa.

18 Toate vasele Casei lui Dumnezeu, mari și mici, tezaurul Casei Domnului , bogățiile regelui și ale căpeteniilor sale, pe toate le-a dus în Babilon.

19 Au dat foc Casei lui Dumnezeu, au dărâmat zidul Ierusalimului, au dat foc tuturor palatelor și au distrus toate vasele prețioase.

20 Pe cei ce au scăpat de sabie, i-a dus în captivitate la Babilon, iar aceștia au devenit sclavii lui și ai fiilor lui, până când a ajuns la putere împărăția Persiei,

21 adică până când țara s-a bucurat de Sabatele ei, împlinindu-se astfel Cuvântul Domnului spus prin Ieremia. Tot timpul cât a rămas pustiită, țara s-a odihnit până când s-au împlinit șaptezeci de ani.

Edictul de repatriere a evreilor

22 În primul an al domniei lui Cirus, împăratul Persiei, ca să se împlinească Cuvântul Domnului spus prin Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul Persiei, și acesta a pus să se vestească prin viu grai și prin scrisori în toată împărăția sa următoarele:

23 „Așa vorbește Cirus, împăratul Persiei: « Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care mi-a dat toate regatele pământului, m-a numit să-I zidesc o Casă la Ierusalim, în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul, Dumnezeul lui, să fie cu el! Lăsați-l să plece!»“

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36