3 Solomon i-a trimis un mesaj lui Hiram, regele Tirului, spunându-i: „Fă-mi și mie cum i-ai făcut tatălui meu, David, căruia i-ai trimis cedrii ca să-și construiască un palat în care să locuiască.
4 Iată, vreau să zidesc o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul meu, ca să i-o închin Lui, să ard tămâie mirositoare în prezența Lui, să aduc continuu în el pâinea prezentării, arderile de tot de dimineață și de seară, de Sabat, de lună nouă și cu ocazia fiecărei sărbători a Domnului, Dumnezeul nostru, căci aceasta este o lege veșnică pentru Israel.
5 Casa pe care vreau s-o zidesc trebuie să fie măreață, fiindcă Dumnezeul nostru este mai mare decât toți dumnezeii.
6 Totuși, cine va fi în stare să-I zidească o Casă, când cerurile și cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde? Și cine sunt eu să-I zidesc o Casă, când eu nu sunt vrednic decât să ard tămâie înaintea Lui?
7 De aceea trimite-mi un om iscusit în prelucrarea aurului, a argintului, a bronzului, a fierului, a purpurei, a carminului și a materialelor de culoare albastră, un om care cunoaște arta gravurii, ca să lucreze împreună cu oamenii mei iscusiți din Iuda și din Ierusalim, pe care i-a pregătit tatăl meu, David.
8 Trimite-mi din Liban lemn de cedru, de chiparos și de algum, căci știu că slujitorii tăi sunt pricepuți la tăiatul lemnului din Liban. Iată că slujitorii mei vor lucra împreună cu slujitorii tăi
9 ca să-mi pregătească lemn din belșug, căci Casa pe care vreau s-o zidesc va fi mare și maiestuoasă.