5 Iehoșafat a stat în adunarea lui Iuda și a Ierusalimului, la Casa Domnului , înaintea curții celei noi
6 și a zis: „ Doamne , Dumnezeul strămoșilor noștri, oare nu Tu ești Dumnezeu în ceruri? Oare nu Tu stăpânești peste toate regatele neamurilor? În mâna Ta este puterea și tăria și nimeni nu Ți se poate împotrivi!
7 Oare nu Tu, Dumnezeul nostru, ești Cel Care i-ai izgonit pe locuitorii acestei țări dinaintea poporului Tău, Israel, și n-ai dat-o Tu, pentru totdeauna, seminței lui Avraam, prietenul Tău?
8 Ei au locuit în țară și au zidit în ea un Lăcaș pentru Numele Tău, zicând:
9 «Dacă va veni asupra noastră vreo nenorocire, sabia, judecata, molima sau foametea, iar noi vom sta înaintea acestei Case și înaintea Ta, căci Numele Tău este în Casa aceasta și dacă, în strâmtorarea noastră, vom striga către Tine, atunci Te rugăm să ne asculți și să ne izbăvești!»
10 Privește acum la amoniți, la moabiți și la cei din muntele Seir, – în teritoriul cărora nu i-ai dat voie lui Israel să intre atunci când venea din țara Egiptului, căci el i-a ocolit și nu i-a nimicit, –
11 privește cum ne răsplătesc: ei vin să ne izgonească din moștenirea Ta, pe care ne-ai dat-o în stăpânire!