3 Tatăl lor le dăduse numeroase daruri în aur, argint și lucruri scumpe, precum și cetăți fortificate în Iuda, însă domnia i-o dăduse lui Iehoram, fiindcă el era întâiul născut.
4 Când a urcat pe tronul regatului tatălui său și și-a întărit domnia, Iehoram i-a ucis cu sabia pe toți frații săi, precum și pe unii dintre conducătorii lui Israel.
5 Iehoram avea treizeci și doi de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de opt ani.
6 El a umblat în calea regilor lui Israel, făcând ce este rău înaintea Domnului, așa cum a făcut familia lui Ahab, deoarece soția sa era chiar o fiică a lui Ahab.
7 Totuși Domnul nu a dorit să nimicească Casa lui David datorită legământului încheiat cu David, potrivit căruia El îi promisese că-i va da, pentru totdeauna, o lumină lui și urmașilor lui.
8 Pe vremea lui Iehoram, Edom s-a răsculat împotriva stăpânirii lui Iuda și și-a ales propriul său rege.
9 Iehoram a trecut hotarul împreună cu conducătorii săi și cu carele sale. Edomiții îl înconjuraseră pe el și pe conducătorii carelor sale, dar el s-a sculat în toiul nopții și i-a învins.