9 După aceea a pornit în căutarea lui Ahazia. Oamenii lui l-au capturat în Samaria, în timp ce acesta se ascundea. Ei l-au adus la Iehu și l-au omorât. Apoi l-au înmormântat, căci își ziceau: „Este totuși nepotul lui Iehoșafat, cel care L-a căutat pe Domnul din toată inima!“ Astfel, nu a mai rămas nimeni în familia lui Ahazia care să aibă putere să conducă regatul.
10 Când Atalia, mama lui Ahazia, a văzut că fiul ei a murit, a uneltit să-i omoare pe toți urmașii familiei regale a Casei lui Iuda.
11 Dar Iehoșeba, fiica regelui Iehoram, l-a luat pe ascuns pe Ioaș, fiul lui Ahazia, din mijlocul fiilor regelui, înainte ca ei să fi fost uciși și l-a pus împreună cu doica lui într-un dormitor. Astfel Iehoșeba l-a ascuns de Atalia și aceasta nu l-a omorât. Iehoșeba era fiica regelui Iehoram, soția preotului Iehoiada și sora lui Ahazia.
12 Vreme de șase ani, Ioaș a rămas ascuns împreună cu ei în Casa lui Dumnezeu, timp în care Atalia a domnit peste țară.