1 În cel de-al șaptelea an, Iehoiada a prins curaj și a făcut un legământ cu căpeteniile peste sute: cu Azaria, fiul lui Ieroham, cu Ismael, fiul lui Iehohanan, cu Azaria, fiul lui Obed, cu Maaseia, fiul lui Adaia, și cu Elișafat, fiul lui Zicri.
2 Ei au străbătut țara lui Iuda, i-au strâns pe leviții din toate cetățile lui Iuda și pe căpeteniile familiilor lui Israel și au venit la Ierusalim.
3 Întreaga adunare a încheiat un legământ cu regele în Casa lui Dumnezeu. Iehoiada le-a zis: „Iată-l pe fiul regelui! El va domni, așa cum a promis Domnul cu privire la urmașii lui David.
4 Prin urmare, iată care este lucrul pe care trebuie să-l faceți: o treime din preoții și leviții care vor intra în slujbă în ziua de Sabat să stea de pază la intrări,
5 o treime la palatul regelui și o altă treime la Poarta Temeliei, iar tot poporul să vină în curțile Casei Domnului.
6 Nimeni să nu intre în Casa Domnului , în afară de preoții și leviții care trebuie să slujească. Ei vor putea să intre pentru că sunt sfinți. Toți ceilalți din popor însă să păzească porunca Domnului.