6 Nimeni să nu intre în Casa Domnului , în afară de preoții și leviții care trebuie să slujească. Ei vor putea să intre pentru că sunt sfinți. Toți ceilalți din popor însă să păzească porunca Domnului.
7 Leviții vor trebui să stea împrejurul regelui, fiecare om cu arma în mână. Oricine va intra în Casă, să fie omorât. Stați aproape de rege când va ieși și când va intra.“
8 Leviții și toți cei din Iuda au făcut întocmai cum le-a poruncit preotul Iehoiada. Prin urmare, și-au luat fiecare oamenii, atât pe cei care intrau în slujbă în ziua de Sabat, cât și pe cei care ieșeau de la slujbă în ziua de Sabat, căci preotul Iehoiada nu dăduse drumul nici unei cete.
9 Apoi preotul Iehoiada le-a dat căpeteniilor peste sute sulițele și scuturile cele mari și cele mici, care aparținuseră regelui David și care erau în Casa lui Dumnezeu.
10 Toți cei din popor, fiecare cu arma în mână, s-au așezat de jur împrejurul regelui, din partea dreaptă a Casei, până în partea stângă a Casei, aproape de altar și de Casă.
11 Atunci Iehoiada l-a adus pe fiul regelui, i-a pus coroana pe cap și i-a înmânat Mărturia. Iehoiada și fiii lui l-au numit rege și l-au uns strigând: „Trăiască regele!“
12 Când a auzit Atalia vuietul poporului care alerga și îl lăuda pe rege, a venit spre mulțimea de la Casa Domnului.