12 Apoi regele și Iehoiada dădeau argintul celor ce se ocupau cu lucrarea de la Casa Domnului , iar aceștia angajau zidari și tâmplari care să restaureze Casa Domnului, precum și lucrători în fier și în aramă care să repare Casa Domnului.
13 Lucrătorii s-au apucat de treabă și astfel, prin lucrarea mâinilor lor, restaurarea a înaintat până când au adus Casa lui Dumnezeu în bună stare și au consolidat-o.
14 Când au terminat, au adus înaintea regelui și a lui Iehoiada argintul rămas. Din el au făcut unelte pentru Casa Domnului , unelte pentru slujbă și pentru arderile de tot, cupe, precum și vase de aur și de argint. Cât timp a trăit Iehoiada s-au adus continuu arderi de tot la Casa Domnului.
15 Iehoiada a murit fiind bătrân și sătul de zile. La moartea sa, avea o sută treizeci de ani.
16 L-au înmormântat în Cetatea lui David, la un loc cu regii, căci făcuse numai bine în Israel, atât cu privire la Dumnezeu, cât și cu privire la Casa Lui.
17 După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit și și-au arătat supunerea față de rege. Atunci regele a ascultat de ei.
18 Au părăsit Casa Domnului , Dumnezeul strămoșilor lor, au slujit așerelor și idolilor. Mânia Domnului a venit asupra lui Iuda și asupra Ierusalimului din cauza acestei vinovății a lor.