11 Uzia avea o oștire care purta războiul și care ieșea la luptă pe divizii, după numărătoarea făcută de scribul Ieiel și de dregătorul Maaseia, sub îndrumarea lui Hanania, una dintre căpeteniile regelui.
12 Numărul total al căpeteniilor de familii, al războinicilor viteji, era de două mii șase sute.
13 Sub comanda lor, se afla oștirea alcătuită din trei sute șapte mii cinci sute debărbați care purtau războiul prin puterea armelor, ajutându-l pe rege împotriva dușmanului.
14 Uzia a dotat toată oștirea cu scuturi, lănci, coifuri, platoșe, arcuri și praștii.
15 A făcut la Ierusalim niște mașinării inventate de un meșter, care aveau să fie așezate pe turnuri și pe colțuri pentru a arunca cu săgeți și cu pietre mari. Lui Uzia i s-a dus faima până departe, căci a fost ajutat în chip minunat, până a ajuns puternic.
16 Dar când a ajuns puternic, i s-a îngâmfat inima spre pierzarea lui. El I-a fost necredincios Domnului, Dumnezeul lui, și a intrat în Templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii.
17 Preotul Azaria a intrat după el, însoțit fiind de optzeci de bărbați curajoși, dintre preoții Domnului.