17 Preotul Azaria a intrat după el, însoțit fiind de optzeci de bărbați curajoși, dintre preoții Domnului.
18 Ei au stat împotriva regelui Uzia, zicându-i: „Uzia, nu-ți este îngăduit să aduci tămâie Domnului! Doar preoții, urmașii lui Aaron, au fost sfințiți ca să aducă tămâie! Ieși din Lăcaș! Pentru că ai fost necredincios, nu vei mai avea parte de cinste de la Domnul Dumnezeu!“
19 Uzia, care avea deja în mână cădelnița pentru tămâiere, s-a înfuriat. În momentul în care s-a înfuriat pe preoți, i-a apărut lepră pe frunte, chiar acolo, în prezența preoților, în Casa Domnului , lângă altarul tămâierii.
20 Când preotul conducător Azaria și ceilalți preoți s-au întors spre el, au văzut că avea lepră pe frunte, astfel că l-au scos în grabă de acolo. De altfel, el însuși s-a grăbit să iasă, căci îl lovise Domnul.
21 Regele Uzia a rămas lepros până în ziua morții lui. Pentru că era lepros, el a fost îndepărtat de la Casa Domnului și a locuit într-o casă izolată. Cel care supraveghea palatul regelui și judeca poporul țării era fiul său Iotam.
22 Celelalte fapte ale lui Uzia, de la început până la sfârșit, au fost scrise de profetul Isaia, fiul lui Amoț.
23 Uzia s-a culcat alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în ogorul de înmormântare care aparținea regilor, deoarece spuneau: „A fost lepros.“ Și în locul lui a domnit fiul său Iotam.