1 Iotam era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit la Ierusalim timp de șaisprezece ani. Mama lui se numea Ierușa și era fiica lui Țadok.
2 El a făcut ce este drept înaintea Domnului , tot așa cum făcuse și tatăl său, Uzia; spre deosebire de acesta, el nu a intrat în Templul Domnului. Poporul însă a continuat să se strice.
3 Iotam a zidit Poarta de Sus a Casei Domnului și a ridicat mult zidul Ofelului.
4 El a zidit cetăți în regiunea muntoasă a lui Iuda, iar în dumbrăvi a zidit fortărețe și turnuri.
5 S-a războit cu regele amoniților și a fost mai puternic decât el. În anul acela, amoniții i-au dat o sută de talanți de argint, zece mii de cori de grâu și zece mii de cori de orz. În cel de-al doilea și al treilea an, amoniții i-au plătit la fel.
6 Iotam a ajuns puternic, pentru că și-a statornicit căile înaintea Domnului, Dumnezeul său.