21 Ahaz a despuiat de aur Casa Domnului , palatul său și casele conducătorilor săi și l-a dăruit împăratului Asiriei, însă acest lucru nu i-a fost de nici un folos.
22 În vremea strâmtorării sale, a fost și mai necredincios față de Domnul. Acesta a fost regele Ahaz!
23 A jertfit zeilor Damascului, cei care l-au înfrânt, deoarece el spusese: „Zeii regilor din Aram i-au ajutat pe aceștia, deci le voi jertfi și eu ca să mă ajute și pe mine!“ Însă tocmai acești zei au fost cauza pierzării lui și a întregului Israel.
24 Ahaz a strâns vasele din Casa lui Dumnezeu, a tăiat în bucăți vasele din Casa lui Dumnezeu, a închis porțile Casei lui Dumnezeu și a zidit altare în toate ungherele Ierusalimului.
25 A zidit înălțimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să aducă tămâie zeilor și L-a provocat astfel la mânie pe Domnul, Dumnezeul strămoșilor lui.
26 Celelalte fapte ale lui și toate căile lui, de la început până la sfârșit, sunt scrise în „Cartea regilor lui Iuda și ai lui Israel“.
27 Ahaz s-a culcat alături de părinții lui și l-au înmormântat în cetatea Ierusalimului, căci nu l-au pus în mormântul regilor lui Israel. Și în locul lui a domnit fiul său Ezechia.