2 Cronici 28:9-15 NTR

9 Acolo era un profet al Domnului , cu numele de Oded. El a ieșit înaintea oștirii care sosea în Samaria și a zis: „În mânia Sa față de cei din Iuda, Domnul , Dumnezeul strămoșilor voștri, i-a dat în mâinile voastre, dar voi i-ați ucis cu o furie care a ajuns până la ceruri.

10 Iar acum vă gândiți ca oamenii luați din Iuda și din Ierusalim să vă slujească ca sclavi și sclave. Dar oare voi nu sunteți vinovați față de Domnul, Dumnezeul vostru?

11 Acum, ascultați-mă și dați drumul prizonierilor aduși dintre frații voștri, căci mânia cea aprigă a Domnului este peste voi!“

12 Totodată niște bărbați dintre căpeteniile lui Efraim, și anume Azaria, fiul lui Iehohanan, Berechia, fiul lui Meșilemot, Ezechia, fiul lui Șalum și Amasa, fiul lui Hadlai, s-au ridicat împotriva celor ce veneau de la război.

13 Ei le-au zis astfel: „Nu-i aduceți aici pe prizonierii aceștia, căci altfel Domnul ne va învinui! Vreți să adăugăm și mai mult la păcatele și greșelile noastre, când vina noastră este deja atât de mare, iar apriga Lui mânie este peste Israel?“

14 Războinicii au lăsat prizonierii și prada înaintea căpeteniilor și a întregii adunări.

15 Apoi, oamenii care au fost menționați pe nume s-au ridicat și i-au sprijinit pe prizonieri. Din prada luată, i-au îmbrăcat pe toți cei goi. I-au îmbrăcat, i-au încălțat, i-au hrănit, le-au dat să bea, i-au uns, i-au purtat pe măgari pe toți cei obosiți și i-au adus la Ierihon, Cetatea Palmierilor, la cei de-un neam cu ei. După aceea ei s-au întors în Samaria.