5 și le-a zis: „Leviților, ascultați-mă! Sfințiți-vă, sfințiți Casa Domnului , Dumnezeul strămoșilor noștri, și scoateți necurățiile din Lăcaș,
6 căci înaintașii noștri au fost necredincioși Domnului, Dumnezeul nostru, au făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeul nostru, și L-au părăsit. Ei și-au întors fața de la Lăcașul Domnului și I-au întors spatele.
7 Mai mult, au închis porțile porticului, au stins candelele, nu au mai adus tămâie și nu au mai adus în Lăcaș arderi de tot Dumnezeului lui Israel.
8 De aceea mânia Domnului este peste Iuda și peste Ierusalim și i-a făcut o pricină de groază, de spaimă și de batjocură, așa cum vedeți și voi înșivă.
9 Din cauza aceasta, părinții noștri au căzut loviți de sabie, iar fiii noștri, fiicele noastre și soțiile noastre sunt în captivitate.
10 Acum, am pe inimă să încheiem un legământ cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru ca mânia Lui cea aprigă să se abată de la noi.
11 Fiii mei, nu fiți nepăsători, căci pe voi v-a ales Domnul ca să-I stați înainte pentru slujire, să-I slujiți și să-I aduceți tămâie.“