26 Ezechia s-a smerit de îngâmfarea sa, împreună cu locuitorii Ierusalimului, astfel încât mânia Domnului nu a venit peste ei în vremea lui Ezechia.
27 Ezechia a avut foarte multă bogăție și glorie. El și-a făcut vistierii pentru argint, pentru aur, pentru pietre prețioase, pentru mirodenii, pentru scuturi și pentru tot felul de vase scumpe.
28 A construit hambare pentru recolta de cereale, pentru must și pentru ulei, precum și grajduri pentru tot felul de vite și staule pentru oi.
29 El și-a zidit cetăți și a avut numeroase turme și cirezi, căci Dumnezeu i-a dat foarte multe avuții.
30 Ezechia este cel care a astupat izvorul de sus al Ghihonului și i-a îndreptat cursul în jos spre partea de apus a Cetății lui David. Ezechia a reușit în tot ce a făcut.
31 Apoi, când trimișii conducătorilor din Babilon au venit la el ca să întrebe despre semnul care se făcuse în țară, Dumnezeu l-a părăsit, ca să-l încerce și să cunoască tot ce era în inima lui.
32 Celelalte fapte ale lui Ezechia, precum și dovezile sale de credincioșie sunt scrise în „Viziunea profetului Isaia“, fiul lui Amoț, și în „Cartea regilor lui Iuda și ai lui Israel“.