8 Cu el este un braț de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne ajute și să poarte bătăliile noastre!“ Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, regele lui Iuda.
9 După o vreme, Sanherib, împăratul Asiriei, în timp ce era înaintea Lachișului împreună cu toate forțele sale, i-a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim, la Ezechia, regele lui Iuda, și la întregul popor al lui Iuda aflat la Ierusalim, ca să le spună:
10 „Așa vorbește Sanherib, împăratul Asiriei: «În ce vă încredeți voi de rămâneți sub asediu în Ierusalim?
11 Oare nu vă amăgește Ezechia, ca să vă dea morții prin înfometare și însetare, când vă spune: ‘ Domnul , Dumnezeul nostru, ne va izbăvi din mâna împăratului Asiriei!’?
12 Oare nu Ezechia I-a îndepărtat înălțimile și altarele, poruncind lui Iuda și Ierusalimului: ‘Să vă închinați numai înaintea unui singur altar și doar pe el să aduceți tămâie!’?
13 Nu știți ce am făcut eu și părinții mei tuturor popoarelor celorlalte țări? Au putut oare zeii neamurilor pământului să-și izbăvească țările din mâna mea?
14 Care dintre toți zeii acestor neamuri, care au fost nimicite de părinții mei, au putut să-și izbăvească poporul din mâna mea? Prin urmare, cum va putea Dumnezeul vostru să vă izbăvească din mâna mea?