10 Ei au dat argintul celor ce supravegheau lucrarea la Casa Domnului , iar aceștia l-au dat lucrătorilor care lucrau în Casa Domnului, pentru repararea și restaurarea Casei;
11 l-au dat tâmplarilor și constructorilor ca să cumpere pietre cioplite, lemne pentru grinzi, precum și pentru placarea clădirilor distruse de regii lui Iuda.
12 Oamenii își făceau cu credincioșie lucrarea. Peste ei au fost numiți ca supraveghetori Iahat și Obadia, leviți dintre urmașii lui Merari, precum și Zaharia și Meșulam, dintre chehatiți. Toți leviții care erau pricepuți să cânte la instrumente muzicale
13 vegheau asupra cărăușilor și îi supravegheau pe toți cei ce făceau lucrarea, potrivit slujbelor lor, în timp ce alți leviți erau scribi, dregători și portari.
14 În timp ce scoteau argintul care fusese adus în Casa Domnului , preotul Hilchia a găsit Cartea Legii Domnului dată prin Moise.
15 Hilchia a luat cuvântul și i-a zis scribului Șafan: „Am găsit Cartea Legii în Casa Domnului!“ Hilchia i-a dat Cartea lui Șafan.
16 Șafan a adus Cartea la rege și i-a adus totodată și următorul mesaj: „Slujitorii tăi fac tot ceea ce le-ai dat să facă.