20 Și regele le-a poruncit lui Hilchia, lui Ahikam, fiul lui Șafan, lui Abdon, fiul lui Mica, scribului Șafan și lui Asaia, slujitorul regelui, astfel:
21 „Duceți-vă și întrebați-L pe Domnul pentru mine și pentru rămășița lui Israel și a lui Iuda, în legătură cu ceea ce este scris în Cartea care a fost găsită! Căci mare este mânia Domnului care s-a revărsat asupra noastră, pentru că strămoșii noștri nu au păzit Cuvântul Domnului și nu au împlinit tot ce este scris în Cartea aceasta.“
22 Hilchia și oamenii regelui s-au dus la profetesa Hulda, soția lui Șalum, fiul lui Tokhat, fiul lui Hasra, păzitorul veșmintelor, care locuia în Ierusalim, în cartierul cel nou și i-au spus toate acestea.
23 Ea le-a răspuns: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel; să spuneți omului care v-a trimis la mine că
24 așa vorbește Domnul : «Iată că voi aduce nenorocirea asupra acestui loc și asupra locuitorilor lui, potrivit cu toate blestemele care sunt scrise în Cartea citită înaintea regelui lui Iuda.
25 Pentru că M-au părăsit și au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-Mă prin toate faptele mâinilor lor, mânia Mea se va dezlănțui în locul acesta și nu se va stinge!»
26 Totodată spuneți-i regelui lui Iuda, care v-a trimis să-L întrebați pe Domnul , următoarele: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, cu privire la cuvintele pe care le-ai auzit: